VISUAL ARTS
PAST EXHIBITIONS
The Pink Triangle: solo show by Nais Maglavais - Xerocultură series Serie dedicată chestionării infrastructurii culturale tradiționale. Vernisaj: 29 mai, ora 19:00 Locație: X City Tower 2 (vezi în repere) Program de mediere culturală cu Misa Baltateanu 3-14 iunie, marți-sâmbată, 17:00-21:00 Curatoriat | Mutrescu Tudor @tudor_mutrescu Cu sprijinul @xcitytowers Curatorial-colaborativ: să mergem la expoziție cum mergem la biserică. să punem hainele de duminică, satul vorbește să mergem la expoziție cum mergem la biserică. la intrare facem cruce de trei ori să luăm aminte de oamenii ce vorbesc în șoaptă și merg încet. să mergem la expoziție cum mergem la biserică. să ne apropiem, să primim cu smerenie împărtășanie nicio sărutare nu îți voi da, ca Iuda să fim pregătiți, spovediți de păcate veniți pe stomacul gol la expoziție
"Art is not a Noun", 2025
Backpack Exhibitions Series
backpack issue #1-9 & Issue X
Backpack Issue X: -> Spoken Word Performance cu Alina Dumitrescu (@alinushdeplush) -> Live Experimental Music cu Cristian Emanuel Opriș -> Backpack Issue #1-5 Expoziții de Ghiozdan cu: - Backpack Issue #1, 3 februarie: Mirela Cerbu, @mirelacerbu - Backpack Issue #2, 4 februarie: Codrin Unici, @codrinunici - Backpack Issue #3, 5 februarie: Delia Mălinaș, @deliaviv - Backpack Issue #4, 6 februarie: Nicoleta Bilcec, @bilcecnicoleta - Backpack Issue #5, 7 februarie: Andy Aelenei, @atelier_zenitescu
“Art is not a noun”, cu implicația aferentă a unui verb, este un circuit de Expoziții de Ghiozdan menite să întâmpine publicul larg în spațiul său propriu. (spațiul public) Pornind de la întrebările care apar în infrastructura culturală românească odată cu poziționarea mediatorului cultural drept cheie, sau metodă de democratizare, ni se deschide posibilitatea să chestionăm cum ar putea să arate o galerie construită în jurul acestui semnal de dialog. De la senzația apăsătoare a unui necunoscător într-un magazin de vinuri, până la walk-through-ul repezit-anxios al publicului larg prin spațiile instituționale de artă, unde tragem linia de siguranță pentru interacțiunea publicului cu lucrări de artă și mai mult: cum putem combate deceniile de separare a publicului larg de lumea artei? Este arta un verb ce poate fi pronunțat de toată lumea? Ce răspunsuri posibile la această problemă există într-un ghiozdan de lucrări, într-o expoziție mobilă, în Piața Operei din Timișoara?
Delia-Viviana Mălinaș artistă multidisciplinară cu un traseu internațional, abordează în lucrările sale relația tensionată dintre elementele organice și cele artificiale. Folosind materiale reciclabile, textile moi și fluide juxtapuse cu structuri geometrice rigide, artista creează un echilibru fragil, dar armonios, între cele două lumi. Sustenabilitatea este esențială în practica sa, fiecare material fiind mai mult decât o simplă resursă – este un martor al trecerii timpului, o amprentă a trecutului care primește o nouă viață.
În utilizarea unei platforme digitale de orice tip, cea mai populară metodă de interacțiune este cea care face uz doar de extremitățile corpului, în timp ce o anumită „bază” rămâne statică. Spre exemplu, relația dintre extremitatea-deget și extensia-smartphone are loc de cele mai multe ori în timp ce „baza” corpului rămâne nemișcată, lipsită de importanță și neascultată. O anumită percepție a „uneltei” persistă în rândurile mentalului colectiv față de aceste dispozitive, în care raportul utilizator-unealtă este unul clar delimitat, iar corpul nu mai este perceput drept un instrument complex, ci mai degrabă o metodă de a „folosi unealta”, sau un interlocutor incomod și ineficient dintre utilizator și unealtă. Există spațiu în numărul posibil de metode umane de navigare pentru aceste extensii, sau ajung ele să înlocuiască, nu să suplimenteze, metodele tradiționale?
Obiectele din pânza extinsă a Mirelei Cerbu, sub forma unei serii de sculpturi în spațiul grădinii, ne aduc aminte de invitația lui Georges Perec de a chestiona și reinterpreta familiaritatea zilnicului social. Porozitatea obiectelor, orașelor și a corpurilor noastre este una prielnică unui proces de constantă înrădăcinare a conceptelor, în care fiecare detaliu al procesului nostru colectiv de organizare ne permează și afectează percepția. Care sunt reacțiile posibile ale naturii la intervenția omului în spațiu? Cum ne putem imagina noile obiecte naturale ale acestui răspuns?
Perpetually Unfinished este o expoziție de instalații sight-specific nefinalizate, sau în curs de finalizare, care își propune să chestioneze spațiul expozițional tradițional printr-o metodă alternativă de vizualizare a artei contemporane. În imediată continuare și colaborare cu demersul Teatrului Senzorial, proiectul funcționează sub forma unei invitații de a vizualiza atât procesul din spatele creației unei piese de teatru, cât și cel din spatele unei expoziții de artă contemporană. Care sunt punctele de intersecție dintre aceste două lumi? Cum putem vizualiza o expoziție care își dorește să expună procesul, nu lucrarea “finalizată” cu care suntem obișnuiți? Cum interacționăm cu o lucrare de artă în absența etichetei, în prezența artistului, în interiorul unei piese de teatru? Procesul, ca element ce evadează din percepție în contexte tradiționale, devine acum un element expus central, ce permează structura și identitatea expoziției, a lucrărilor și a interacțiunii dintre vizitatori și lucrare. Transpunerea discuției curatoriale despre amplasarea lucrărilor finalizate în spațiu în abordarea organică prin care artiștii pot comunica fizic cu publicul, pot schimba idei unul cu altul, pot interacționa viu cu spațiul în care lucrarea se construiește, nu se amplasează, înlocuiește polemica ergonomică a lucrărilor care trebuie să fie aliniate la 1,4 sau 1,3 metri de sol, distanțate matematic sau compozițional , cu etichete înscrise dedesubt sau imediat lângă lucrare. Ne putem raporta la acest nou context drept un corp poros reciproc, în care fiecare acțiune, inclusiv cea a vizitatorului, permează spațiul și procesul de creație într-un fel similar cu cel adus în față de spectacolul Blueprint of Being. Astfel, corpul artistului, lucrării și al vizitatorului sunt atât emițători cat și receptori în această relație de permeabilitate reciprocă. Invitația expoziției se extinde de la granița participării active în proces înspre o direcție ce se apropie de cea cu care este obișnuit vizitatorul, prin disponibilitatea de a observa și interacționa cu caracteristicile performative ale corpului expozițional: de la creație și curatorial până la panotare și design expozițional; în concomitent cu caracteristicile performative ale corpului de teatru. Ne putem imagina, deci, într-un mecanism similar cu cel propus de tematica Blueprint of Being, un tip de proces de inițiere în identitatea proprie, ca vizitatori, cât și în identitatea unui spectacol de teatru și a unei expoziții, desigur cu gradualitatea (impusă de design-ul de scenă construit cu succes de Teatrul Senzorial) specifică unui proces de inițiere.
"TRIAJ", 2024
Group Show
Alin Rotariu, Alina-Ancuța Ursoi, Andreea Eva Herczegh, Andreea Simici, Brândușa Armanca, Călin Meda, Călin Vieru, Dan Perjovschi, Dorothea Iordănescu, Florin Iepan, Katia Pascariu, Luciana Friedmann, Nicoleta Bilcec, Seba Hamburger, Tudor Mutrescu, Valentin Solomie, Vasile Ernu.
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale în cartiere, grupate în jurul unui eveniment central, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei, cuprinsă între Sinagoga din Iosefin, cheiul canalului Bega și podul din vecinătatea fostei fabrici de țigarete, str. Gheorghe Pop de Băsești până la autogară de lângă pasarela pietonală, care traversează triajul de cale ferată de la Gara de Nord și care se termină în zona fostelor blocuri pentru nefamiliști din cartierul Blașcovici [str. Dunărea]. Prin expoziția-muzeu realizată în incinta studiourilor On.Set, Asociația DocuMentor împreună cu echipa curatorială își propun să aducă în atenția publicului unul dintre cele mai întunecate momente din istoria recentă a României, represaliile de la Odessa, ordonate de către Mareșalul Ion Antonescu în octombrie 1941, în urma aruncării în aer a comandamentului militar românesc de către partizanii sovietici
Într-un status quo aglomerat de imagine și informație, remarcăm din ce în ce mai puternic necesitatea unor forme alternative de navigare a cotidianului, în care nu ne mai putem baza exclusiv pe procesele tradiționale de alfabetizare în mediul înconjurător, precum textul sau imaginea. Tranziția de la raritatea imaginii înspre disponibilitatea ei exacerbată e însoțită de o anxietate generalizată și de o incapacitate de relaționare cu ritmul exteriorului, care ne obligă să adoptăm o trecere de la consum la selecție, spre a evita o inevitabilă cecitate, în care percepția imaginii este lipsită de sens și interes. În această anxietate indusă de urban, ce mecanisme de predicție, navigare și înțelegere a mediului înconjurător ne rămân accesibile? Ne putem baza pe corp ca informator de încredere al mediului, complementar metodelor tradiționale de navigare? În contextul expoziției “A corpoliteracy approach to the Ruin”, ne putem imagina ruina ca metaforă a unei posibile reacții umane la acest proces de aglomerare informațională. Ce rămâne stabil în structurile poroase de care suntem înconjurați, odată supuse unei avalanșe de informație? Care sunt reacțiile naturii la intervenția omului în spațiu și care sunt răspunsurile omului la această reacție?
"Onesim://NAMEFULL", 2023
Group Show
Mihai Toth @bkmihai, Cristian Graure @graurecristian, Florin Arhire @florinakkis, Andreea Ionita @_andreea._.ionita_, Yasmin Nahida @nahidayas_min_art, Sait Ozer @saitoze.r, Codrin Unici @codrinunici, Alina Dumitrescu @alinushdeplush, Mihail Riglea @mihail_riglea, Ana-Maria Ulmeanu @contingenta Virgil Babuskov
Onesim://NAMEFULL este o expoziție de artă contemporană care s-a desfășurat în Timișoara între 24 și 30 decembrie 2023 și care și-a propus să documenteze fenomenul persoanelor fără adăpost din oraș. Onesim este o serie de expoziții din re://decopertat, care se focusează pe destigmatizare, individualizare și documentare.
